O istorie a Madhyamika – partea 1

O istorie a Madhyamika – partea 1

Jan 28, 2013

Cuvantul sanskrit “Madhyamika” inseamna “cel care detine mijlocul”. Conceptul caii de mijloc, in Budism, incepe cu descrierea facuta de catre Buddha, a caii catre iluminare ca fiind aceea care evita extremele, scufundari in placerile lumii, pe de o parte si implicarea in practici ascetice pe de alta. Calea de mijloc a Madhyamika se leaga de invataturile lui Nagarjuna, care, in timpul in care invataturile Mahayana (Marele Vehicol) cadeau in desuetudine, a scris ale sale Sase Tratate, din care patru expuneau direct doctrina sunyata, sau a vidului.

Vidul reprezinta natura ultima a tuturor lucrurilor. El este conceputul cheie in aceasta fizica. Cel care intelege corect vidul, este vazut ca fiind liber de extremele existentei si a anihilarii. A cadea in extrtema existentei este similar faptului ca, la o analiza finala, fenomenologia chiar exista. A cadea catre extrema anihilarii este a crede ca fenomenele nu au nici un fel d existenta. Conform teoriei vidului, fenomenele exista doar intr-o stare relativa, un soi de relativitate ontologica. Termenul folosit pentru a descrie acest mod de existenta este “dezvoltare dependenta”, termen care descrie modul in care ceva care este vid, lipsit de o existenta reala, poate avea orice fel de existenta – numai in relatie cu sau dependent de altceva. Fenomenele sunt vazute ca fiind dependente, trecatoare  si nu ca avand natura lor inerenta, astfel incat extrema creata de fenomene vazute ca fiind permanente este evitata. Prin aceeasi metoda, existenta dependenta este mai mult decat nimic, astfel incat, si anihilarea este evitata. Aceste doctrine ale vidului si ale dezvoltarii dependente sunt motivul central ale tuturor scolilor Madhyamika.

Lucrarile lui Nagarjuna si ale urmasului sau direct Aryadeva sunt considerate ca fiind baza pentru interpretarea si intelegerea invataturilor ulterioare ale scolilor Madhyamika. Trebuie notat ca intre cele doua texte model ale Madhyamikas  nu exista o legatura directa (informatiile sunt discutabile pentru ca se spune, conform traditiei, ca Nagarjuna  ar fi trait 800 de ani, fapt ce a condus la ipoteza emisa de cercetatorii vestici, cum ca ar fi existat trei Nagarjunas diferiti,  iar textele par sa dateze din primele secole d.C.) si ca golurile dintre ele au fost exploatate de diversi invatatori interesati in stabilirea notiunilor acestor subiecte deschise si in ridicarea acestora la un rang de importanta majora. Exista o gama larga astfel de interpretari, in cadrul diferitelor scoli. In India, savantii par sa se multumeasca cu a isi enunta propriile pareri si pozitii, fara a se incadra intr-un anumit sistem. Atunci cand Buddhismul a intrat in Tibet, torusi, eforturile pentru a organiza si delimita argumentele au condus catre diferite sisteme de clasificare.

In primii ani ai raspiandirii Buddhismului in Tibet (650-850 d.C.) unul dintre modurile de clasificare ale scolilor Madhyamika era dat de pozitia in legatura cu anumite aspecte legate de adevarul ultim, o metoda pe care mai tarziu, marele maestru Je Tsongkapa  a descris-o ca fiind amagitoare.  As all who followed him seem to have agreed on this point, we will pass over its details. Using one’s position on the conventional (as opposed to ultimate) status of external objects as a criterion was helpful, in that it classified schools of Madhyamika in a way that reflected the source school of these positions. Here, the system of Bhavaviveka, which attributed conventional existence to external objects, was called Sautrantika-Madhyamika, and the system of Santaraksita, which denied conventional existence to externals, was aptly named Yogacara-Madhyamika. This situation was nevertheless deficient because it failed to include the position of Candrakirti, a later Indian scholar who made even more subtle distinctions on the nature of external objects.

This scholastic process, along with nearly all Buddhist activity in Tibet, was interrupted for a few centuries by the collapse of the Tibetan Empire in the 9th century and the persecution of Buddhism by proponents of the earlier Bon religion. With the beginning of the “later propagation” of Buddhism in the 11th century came the distinction of systems that stands today, that of the Svatantrikas and the Prasangikas. The basis for this division was a loophole in Nagarjuna’s writings; how the understanding of emptiness is to be produced in the mind of an opponent. (4)

468 ad

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. O istorie a Madhyamika – partea 2 | Extinderea Constiintei - [...] contninuare a articolului: http://extinderea-constiintei.ro/o-istorie-a-madhyamika-partea-1/ [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *