Mintea meditativa – partea 1

Mintea meditativa – partea 1

Jun 4, 2013

De multe ori oamenii sunt surprinsi ca le este dificil sa mediteze. In exterior pare sa fie o chestiune simpla doar sa stai jos pe o mica perna si sa iti observi respiratia. Ce poate fi atat de greu? Dificultatea este de fapt ca intreaga fiinta este total nepregatita. Mintea noastra, simturile si sentimentele sunt folosite ca moneda de schimb la piata, adica in lumea in care traim. Insa, meditatia nu poate fi facuta la piata. Este imposibil. Nu exista nimic de cumparat sau de aranjat in meditatie insa atitudinea majoritatii oamenilor ramane acceasi ca de obicei si de aceea nu functioneaza. 

Trebuie sa avem rabdare cu noi insine. Ia ceva timp sa schimbam punctul unde meditatia devine o starea mintii disponibila in orice moment pentru ca piata nu mai este importanta. Piata nu inseamna doar mersul la cumparaturi. Inseamna tot ceea ce facem in lume. Toate conexiunile, ideile, sperantele, amintirile, toate refuzurile si rezistentele, toate reactiile noastre. 

In meditatie, exista multe sclipiri de moment in care vedem fezabilitatea concentrarii dar nu o putem sustine. Ne scapa mereu, iar si iar si mintea se intoarce inapoi de unde a venit. Pentru a contracara acest fapt, persoana trebuie sa aiba determinarea sa isi faca viata sa fie meditativa; asta ne insemnand ca trebuie sa mediteze de dimineata pana seara. Nu cunosc pe cineva care face acest lucru. Si nu inseamna ca nu ne putem indeplini obligatiile si indatoririle pentru ca ele sunt necesare si primare atata timp cat le avem. Insa, asta inseamna ca ne putem observa cu atentie in toate actiunile si reactiile noastre pentru a avea grija ca totul se intampla in lumina Dhamma – adevarul. Aceasta se aplica pana la cel mai mic detaliu precum mancarea, ceea ce ascultam sau subiectele de conversatie. Doar atunci poate mintea sa fie gata cu o calitate meditativa atunci cand ne asezam pe perna. Inseamna ca nu mai conteaza unde ne aflam, noi ramanem introspectivi. Asta nu inseamna ca nu putem vorbi cu ceilalti, insa observam continutul discutiei. 

Nu este usor pentru ca mintea ne scapa deseori de sub control. Insa, putem deveni constienti de aceasta scapare. Daca nu suntem constienti ca ne-am indepartat de constienta si observatie interioara, nu ne aflam inca pe calea meditativa. Daca mintea noastra are calitatea Dhamma stabilita in interior, atunci meditatia are o sansa buna. Cu cat cunoastem mai mult Dhamma, cu atat mai mult putem vedea daca ne aliniem conceptelor sale directoare. Nu exista vina asociata inabilitatii de a face acest lucru. Insa, ceea ce putem face este sa cunoastem liniile directoare si sa stim atunci cand facem greseli. Atunci practicam sa ne apropiem tot mai mult de realitatea absoluta pana cand intr-o zi vom deveni Dhamma. 

Exista aceasta diferenta intre cel ce stie si cel ce practica. Cel ce stie poate intelege cuvintele si conceptele dar cel care practica cunoaste un singur lucru si anume sa devina acel adevar. Cuvintele sunt un mijloc util nu numai pentru comunicatie dar si pentru solidificarea ideilor. De aceea, cuvintele nu pot dezvalui niciodata adevarul, numai experienta personala o poate face. Ne obtinem experienta din realizarea a ceea ce se intampla in interioarul nostru si de ce lucrurile sunt asa cum sunt. Asta inseamna sa combinam constienta cu intrebarile precum “de ce gandim, spunem sau reactionam in modul in care o facem?”. Doar daca nu ne folosim mintea in acest fel, meditatia va fi un proces ce se porneste si se opreste si va ramane dificil de atins. Atunci cand meditatia nu produce bucurie, majoritatea oamenilor sunt destul de fericiti sa uite de ea. Fara mintea meditativa si experienta, Dhamma nu se poate naste in inima pentru ca Dhamma nu se afla in cuvinte. Buddha a putut sa verbalizeze experienta sa interioara pentru beneficiul nostru pentru a ne oferi linii directoare. Asta inseamna ca putem descoperi directia dar trebuie sa facem calatoria noi insine. 

Pentru a avea o minte meditativa trebuie sa dezvoltam cateva calitati interioare importante. Deja detinem samanta ei in interior, altfel nu am putea-o cultiva. Daca ne dorim flori in gradina noastra si nu avem seminte, putem uda si fertiliza si totusi nu va creste nimic. Udatul si fertilizatul mintii se face in meditatie. Plivitul trebuie facut in viata de zi cu zi. Balariile par intotdeauna sa creasca mai bine in orice gradina, fata de flori. Este nevoie de multa forta pentru a smulge aceste balarii din radacina, dar nu este la fel de dificil sa le tai. Pe masura ce le tot taiem, ele devin in cele din urma friabile si scosul din radacina devine mult mai usor. Taierea si dezradacinarea balariilor are nevoie de suficienta instrospectie in sine pentru a sti care este o balarie si care este o floare. Trabuie sa fim foarte siguri pentru ca nu ne dorim sa eliminam toate florile si sa lasam balariile. O gradina cu multe balarii nu prea este o privelisete frumoasa. 

Inimile si mintile oamenilor, de obicei contin in cantitati egale flori si balarii. Suntem nascuti cu trei radacini ale raului: lacomia, ura si deziluzia dar si cu trei radacini ale binelui: generozitatea, bunatatea iubitoare si intelepciunea. Nu credeti ca are sens sa incercati sa scapati de cele trei radacini ce genereaza toate problemele, toate experientele neplacute si reactiile? 

 

468 ad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *