Exercitiu de sinceritate

Exercitiu de sinceritate

Oct 27, 2012

Tu cate perechi de manusi ai purtat astazi in interactiunea cu ceilalti si cate valuri ai lasat sa-ti acopere sufletul, cel mai frumos dar de la Univers pentru tine, cea mai frumoasa parte a ta, sub cate straturi de praf l-ai ascuns?

Stiu ca mediul in care traim nu este inca unul propice manifestarii curate a ceea ce suntem si nici noi nu avem inca numai fatete placute de aratat lumii. Stiu ca in aceste conditii sinceritatea ar putea duce la episoade de „rusine” sau la taisuri, la neintelegeri sau stari de vulnerabilitate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uitam de ea. Sa deschidem drumurile catre autenticitate si sa incercam sa exersam sinceritatea aceea limpede, goala, autentica, macar odata pe zi! Bine, macar odata pe saptamana! Daca ne este greu sa exprimam parti din noi mai putin placute, atunci sa le cautam pe cele mai apropiate de frumos si sa le exprimam pe acelea, dar fara limite, fara nici o limitare, fara nici o granita. Ce simti acum? Ca vrei sa zbori ca o pasare? Atunci spune-o! Spune ca in momentul acesta ti-ai dori sa zbori. Chair daca pare absurd, chiar daca pare copilaresc. Stii cati semeni de-ai tai simt acelasi lucru dar nu indraznesc sa verbalizeze? Vei fi un exemplu si cei din jurul tau, treptat se vor deschide. Pentru ca energia sinceritatii pe care o emani ii va invalui si pe ei si isi vor deschide portile.

Ce sens are sa ne ascundem in permanenta de dragul etichetei? Aceasta eticheta isi are rostul ei, dar ar fi bine sa se nasca dintr-un alt set de valori decat din regulile de plastic ale „bunului simt” construite de societate. Ar fi bine ca fraiele pe care le punem liberei noastre exprimari sa vina din ratiuni de intelepciune, dintr-un oarecare echilibru, din echilibrul care te face sa stii cand sa taci si cand sa vorbesti, cand sa te exprimi si cand sa contempli. Pentru ca intr-adevar exista un timp al vorbelor si un timp al tacerii, exista un timp al exprimarii de sine si un timp al contemplarii, toate facute cu masura si echilibru. Problema noastra, insa, este aceea ca a devenit cumva o jena sa exprimam ceea ce simtim realmente si acest tip de comportament duce la dezechilibru si la constructia unei masti atat de solide incat ceea ce Suntem cu adevarat nu se mai vede si nu se mai simte aproape deloc. Astfel, suntem ceea ce trebuie sa fim si nu ceea ce Suntem. Poate ca fiind ceea ce trebuie sa fii, beneficiezi de o oarecare senzatie de securitate, dar este o falsa-securitate pentru ca fiinta ta nu se dezvolta realmente in spatele unei masti ci acolo bate pasul pe loc, cu capul plecat, invaluita in teama si aripile ii sunt tintuite la pamant. Este necesar sa o lasam sa respire, sa o scoatem la lumina, sa nu ne mai fie teama sau jena sa spunem: eu sunt acesta!

Mastile de grosime exagerata sunt cele care mentin relatiile de suprafata dintre oameni. Acestia se cunosc doar la nivel de masca si interactiunile lor sunt superficiale. Din acest motiv, constructia societatii a devenit una bazata pe superficialitate iar societatea nu se poate numi „comunitate”. Vizionarii zilelor ce vor veni, vorbesc despre „comunitati”, dar comunitatile presupun un altfel de relatii intre componentii lor. Intr-o comunitate oamenii isi bazeaza convietuirea pe un respect sincer, ori respectul sincer al unei masti nu este cu putinta. Acesta reprezinta o iluzie. Atunci cand inveti cu adevarat sa respecti in sinea ta (fara a verbaliza neaparat efuziuni exagerate de apreciere la nivel verbal) pe cel de langa tine, dincolo de masca, cand reusesti sa simti ca accepti si respecti Omul autentic de dincolo de eticheta, atunci poti vorbi despre o adevarata comuniune. Pana atunci intelegerea ta despre celalalt ramane undeva la suprafata si este lipsita de adancime.

Dar cum sa atingem un astfel de nivel de comuniune si comunicare, de convietuire si echilibru daca noi continuam sa ascundem ceea ce avem mai de pret? Daca continuam sa tinem dupa un paravan fortifiat sufletul nostru cu toate nuantele sale? Probabil ca ne-am obisnuit atat de mult sa comunicam doar la nivel de masca incat nici nu mai stim ce este aceea o sincera-exprimare si cum se manifesta ea? Nimic mai simplu: ce simti acum, ca privesti copacul din fata casei tale? Ce trairi se nasc in tine cand privesti Cerul sau cand stai pur si simplu si privesti lumea, lumea Ta in care iti traiesti viata, atunci cand o privesti de la fereastra camerei tale? Iti vine vreodata sa plangi si nu o faci din rusine? Iti vine vreodata sa razi si nu dai curs manifestarii pentru ca „nu se cade”? Iti vine vreodata sa alergi si nu o faci pentru ca nimeni din jurul tau nu alearga? Iti vine vreodata sa stai cu tine, cateva clipe, invaluit in energia propriei tale fiinte si nu o faci pentru ca toata lumea pare sa traga de tine in toate directiile si tu pari a fi salvatorul tuturor? Daca da, atunci da curs acestor simtiri, cu masura, bineinteles, dar masura asta sa vina din tine si nu din regulile impuse de altii, echilibrul exprimarii sa fie unul care isi are radacinile in intelepciunea fiintei tale si nu in granitele construite de cei dinafara.

Da o sansa sufletului tau, da-i voie sa cante, sa rada, sa isi manifeste chipul de copil, lacrima si zambetul, bucuria si tristetea si lasa-l sa vorbeasca asa cum stie, pe limba lui de opal. Poate vei reusi sa „molipsesti si pe ceilalti” si astfel vom putea, tot mai multi si mai multi, sa recreem legaturile dintre noi la un nivel mult mai profund, construind o altfel de realitate.

Intotdeauna cu drag!

468 ad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *