Culoarea sufletului

Culoarea sufletului

Nov 21, 2012

Azi ne jucăm. Pentru că în fine s-a înnorat afară şi e destul de frig astfel încât să nu vrei să scoţi nasul afară, îţi propun o joacă. O joacă – meditaţie în care îţi poţi coopta şi copiii dacă sunt destul de mari pentru a participa – a se citi dacă pot sta într-un loc mai mult de 5 minute fără să înceapă să ţipe sau să îşi piardă interesul. Un exerciţiu de simţire a unuia dintre cele mai importante constituenţi ai lumii vizibile: CULOAREA. Propun să facem o mişcare de jos în sus de-a lungul şirului celor 7 chakre şi să încercăm, măcar pentru 10 minute să stăm în linişte şi să privim ecranul ce afişează respectiva culoare, menţinând în acelaşi timp focusul pe fiecare dintre celşe 7 chakre, corespondentă fiecărei culori. O să punctăm la fiecare culoare şi momentul oportun pentru folosire şi efectele şi chakra corespondentă. Dacă e cazul mai putm face mici spicluiri despre fiecare centru energetic al fiinţelor noastre. De ce facem acest exerciţiu? În primul rând e benefic pentru conştientizarea acestor centri, apoi e posibil ca această reţetă chakră + culoare să fie exact pilula de care ai nevoie într-o anume ipostază din viaţă sau poţi conştientiza minunea universului fractal, cu lumina care se desface în 7 raze şi fiecare corespunde unei anumite vibraţii corespondente fiecărei chakre. Să pornim dară!

Hint: dacă folosiţi firefox ca şi mine cu tasta F11 maximizaţi imaginea pe tot ecranul şi cu aceiaşi tastă reveniţi la normal (imaginea are factor 1:3, nu este wide).

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Primul pas e roşu. E chakra rădăcină. Muladhara, lotusul roşu cu patru petale. E sediul vitalităţii, direct legată de corpul vital, e una dintre cele două chakre cu o singură deschidere, în jos. E chakra prin care se face conştientizarea cordonului de împământare. Din acest motiv roşu însemnă vitalitate, energie de la Gaia, nelimitată. Ori de câte ori eşti obosit su nu ai vlagă, foloseşte roşu, dar pur, nu introduce în meditaţie decât culori pure. Nuanţele, dacă sunt exprimate le poţi folosi, dar în acest caz oricum avem marja de eroare a monitorului aşa că e bine să folosim codurile pure. Dacă simţi că ceva nu e în regulă, lasă sentimentele să curgă prin tine… nu te împotrivi, doar lasă să treacă şi observă. Aici este sediul Kundalini, de aici pornesc de-a lungul celorlalte 6 chakre cei doi şerpi până în centrul capului, în glanda pituitară (de fapt la rădăcina nasului, 2 cm în interiorul capului). Chakra este legată de glandele endocrine.

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Portocaliu (orange). E chakra a doua. E Swadhisthana. Aici e sediul sexualităţii şi al emoţiilor. Chakra este direct legată de corpul astral (emoţional) şi este responsabil cu protecţia în general. Portocaliul este culoarea motivării. Interesant e că această culoare este cel mai greu de obţinut la tipografii… Aici este lotusul cu şase petale ce este legat de gonade (glandele reproducătoare). Chakra este situată la jumătatea distanţei dintre pubis şi ombilic.

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Galben. Chakra a treia. Manipura (în unele tradiţii acesta este sediul sufletului pentru că este asociată cu puterea personală). Lotusul cu zece petale este legat de pancreas şi funcţiile digestive. Înţelepciunea conţinută aici se explică prin conexiunea directă la corpul mental (de aici şi conexiunea cu sufletul – ego-prezenţa, raţiunea, gândirea, conştienţa). Galbenul îţi aduce puterea de care ai nevoie de exemplu pentru a merge mai departe în viaţă sau pentru a găsi resursele interioare de a continua într-o acţiune. Chakra este situată în plexul solar.

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Verde. Chakra a patra. Nelegată de niciun corp, Anahata este centrul fiinţei, asociat inimii, lotusul cu 12 petale (numărul perfecţiunii) are cel mai puternic câmp dintre toate chakrele şi este şi cel mai dezvoltat plex din structura umană. Glanda asociată este timusul, care este glanda cu cea mai ciudată evoluţie din tot corpul fizic (este activă până în pubertate apoi se atrofiază dar păstrează un rol în organism). Verde e culoarea dăruirii, al sacrificiului personal pentru ceilalţi. Pentru noi verde înseamnă echilibru. AICI şi ACUM. Aici se transmută energia cosmică ce vine de “sus” în focul energiei telurice şi energia telurică de “jos” în etericul energiei universale. E centrul care posedă toate secretele fiinţei umane, e poarta către tine. E ADEVĂRUL. Iubirea este aici şi deşi noi ne gândim la iubire ca la culoarea roz, iubirea celestă, cea care formează universul, care e lege creatoare în univers e legată de culoarea verde şi nu de roz.

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Albastru. Chakra a cincea. Vishuddha. Legată direct de corpul cauzal, asociată de glanda tiroidă, este centrul comunicării şi în acelaşi timp lotusul cu 16 petale, raportându-se la cele două cruci malteze ce conţin câte 8 virtuţi/abilităţi, acesta fiind numărul maxim de virtuţi/abilităţi pe care o persoană îl poate manifesta sau numărul maxim de probleme gestionate simultan. Albastru este culoarea purificării dar în acelaşi timp şi a comunicării (pentru că în procesul de purificare ai nevoie să fi deschis şi să laşi să treacă / să comunici). “Albastru pur” este culoarea cea mai bună pentru protecţie aurică pentru că respinge tot ceea ce este de frecvenţă inferioară, nu nepărat cea mai bună apărare dar poate fi o unealtă utilă atunci când ai nevoie sau simţi că ceva e în neregulă (fără a face mare caz din asta, de exemplu mergeţi într-un mediu nou unde nu cunoaşteţi pe nimeni şi începe să vă doară capul sau vă simţiţi extenuaţi, aplicaţi acest strat de culoare albastru pur peste aură şi sunteţi protejat de intruziuni – multe sunt inconştiente, de fapt majoritatea). În tradiţiile şamanice este sediul Păzitorului Lumii de Jos (a subconştientului dar în acelaşi timp al forţei vitale spirituale – Edenul Personal) în persoana lui Huascar. Se găseşte în dreptul mărului lui Adam (hazliu nu?).

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Indigo. Cea de-a şasea poartă. Corespondentul celui de-al treilea ochi (o combinaţie de chakre de pe frunte  – Manas Chakra ce este un lotus cu şase petale corespunzătoare somnului şi celor cinci simţuri, care odată activată porneşte comunicarea cu chakrele superioare; e o chakră secundară; şi glanda pineală, dar câteodată şi pituitara – vizual şi auditiv) şi chakra Ajna. Lotusul cu două petale – simblolismul acesteia este de a evidenţia cele două canale pe care urcă energia Kundalini (Inda şi Pingala) şi canalul central Shushuma. Este cea mai înaltă culoare vibraţional vorbind înaintea albului, a argintiului sau auriului. De obicei Ajna este asociată glandei pineale (datorită structurii vizuale a acestei şi a secreţiei de substanţe psihotropice a glandei) dar există tradiţii unde ea se asociază şi galndei pituitare. Pe lângă factorul de activare a supra-simţurilor şi a aducerii conştiinţei către aceste planuri de manifestare, culoarea indigo este culoarea înţelepciunii, care este de fapt o cunoaştere interioară intuitiv revelată. În tradiţia şamanică este sediul Lumii de Mijloc, acolo unde paznic este Pachacuti, tatăl lui Huascar. Chakra este direct legată de corpul Budhic şi activităţi spirituale înalte şi a creaţiei mentale. Chakra Ajna este situată în mijlocul frunţii, desupra ochilor, fromând cu aceştia aproximativ un triunghi echilateral.

Apăsaţi pentru a mări pe tot ecranul

Violet. Ultima poartă (vorba vine… în sistemul clasic vorbim doar de 7 chakre, identificate de către clarvăzători se pare că sunt în total, până acum 28). Chakra Sahasrara – lotusul cu 1000 de petale. Păzitorul Lumii de Sus, Quetzalcoatl este imaginea sistemului uman trezit: şarpele cu pene (dacă priveşti sistemul nervos cu creierul, coloana veretebrală şi terminaţiile nervoase ai să vezi această imagine). Chakra este asimilată tot celor două glande pineală şi pituitară (epifiză şi hipofiză) dar şi altor chakre secundare aflate pe cap (în unele tradiţii 4, în altele 6, ştiinţa asociază acele zone unor importante zone de pe cortex, de exemplu centrul vizual). Este practic capătul superior al canalului Shushuma şi este cea de-a doua chakra cu o singură deschidere (de această dată în sus). Culoarea violet este practic descompunerea cea mai înaltă a celorlalte culori şi ne aduce simţul infinitului, comuniunea cu Dumnezeu şi orice trece dincolo de planul fizic. E infinitul în sine. E conştiinţa Sinelui Divin, a lui EU SUNT CEL CE SUNT. Chakra este legată direct de corpul Atmic, legătura directă cu radiaţia spirituală, scânteia divină din tine.

Călătorie plăcută OM (sunetul fundamental care se identifică cu creaţia universului)! Aşteptăm impresiile tale de călătorie!

468 ad

4 comments

  1. Asosa /

    Intrebare: OM e asociat cu vibratia 7.2Mhz cand aceasta vibratie isi schimba frecventa indreptandu-se catre 13 ce sunet ii corespunde noii realitati?

    • Flipi /

      daca vorbim de frecventa cred ca te referi la rezonanta schuman care este daca vrei LA-ul muzicienilor. nu e o frecventa fixa, nu in sensul in care o putem identifica undeva, ci doar ca efect, e sunetul propriu zis care contine acea vibratie

  2. Asosa /

    Auriul in jurul unei persoane umane ce inseamna?

    • Flipi /

      depinde ce zona vizualizezi din aura… de obicei (nu sunt expert in domeniu, doar fac niste asociatii intuitive) e o protectie sau o vindecare, dar nativ (in anumite straturi ale aurei) poate fi elevarea spirituala a constiintei dincolo de minte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *