Calatorie fara sfarsit

Calatorie fara sfarsit

Nov 5, 2012

Oamenii caută, caută răspunsurile potrivite la întrebările pe care le au, caută întrebările potrivite pentru a afla aceste răspunsuri, oamenii caută stările sufleteşti ca să poată pune aceste întrebări şi apoi iar caută nişte răspunsuri la stările acelea, ce le declanşează, de unde a pornit totul, unde se sfârşeşte. E o căutare continuă, chiar inconştientă de multe ori pentru că unda gravitaţiei spiritului atrage exact acele energii de care ai nevoie ca să te eliberezi de necunoscut. Ieşi pentru o clipă din coaja minţii şi ai să poţi desface realitatea în felii ciclice, ca feliile de pepene, zemoase şi pline de esenţe. Încearcă să dai filmul înapoi şi ai să înţelegi energia minunată ce se recompune în planurile subtile ale manifestării, de aceea ştiinţa recapitulării e atât de puternică, pentru că e ceva ce sufletul face constant pentru a-şi evalua, la nivelul de conştiinţă înaltă unde rezidă, opţiunile.

Dar călătoria nu se sfârşeşte niciodată, nu se poate sfârşi. E doar un ciclu după un alt ciclu. E o înmănuşare fantastică de învăţat teorie, experimentat şi recapitulat, de învăţat subtilităţi şi nuanţe. E o lecţie care ne conduce în nişte cadrane ale frumuseţii greu accesibile logicii raţionale. E poezia vieţii care se aşterne pe geamurile aburite precum cristalele de gheaţă într-o simfonie ale cărei subtilităţi cu greu le putem surprinde în adevărata lor manifestare. Există întotdeauna un nivel superior celui la care ne aflăm, există o perspectivă mai largă, o vedere mai completă. Atunci când crezi că ai atins ţărmul imuabil îţi dai seama că de fapt e doar o bucăţică foarte mică al unei mai mari bucăţi de pământ, care face parte dintr-o planetă mult mai mare, care e parte dintr-un sistem de corzi de energie condensată în puncte strategice sub forma sistemului solar, care e doar o picătură dintr-o minunată galaxie spiralată ce e sistemul nostru educaţional, care la rândul ei e doar un grăunte de praf în imensitate universului, ce e doar o idee în pumnul unui serafim. Diapazonul din tine poate să rezoneze la acest aspect al trăirii şi atunci simfonia cimaticii o să creeze pe ecranul conştiinţei tale desene din ce în ca mai intricate şi mai complicate, dar în acelaşi timp mai aproape de o perfecţiune pe care simţim că o avem înscrisă în fiecare moleculă, în fiecare gând, speranţă sau emoţie. E modelul geometric care se împleteşte perfect la nivel de proteine şi enzime în ADN. E aceiaşi inteligenţă nevăzută care desenează cochilia unui nautilus sau seminţele în mişcătoarea şi nobila farfurie petalată a florii soarelui. Dar în acelaşi timp e şi frumuseţea fără margini şi ordinea perfectă a unui vis sau modelul de expansiune al conştiinţei în timpul unei meditaţii, cumva fractalic simplificat faţă de scara de creştere a spiritului în evoluţia sa. O inteligenţă – înţelepciune a cărei simplitate crează cele mai complexe structuri şi elemente care scapă puterii noastre de intuiţie, darămite raţiunii.

Şi atunci pe această sferă din ce în ce mai mare, noi desenăm spirale ce se rotesc pe suprafaţa exterioară a acestor sfere care în fiecare clipă devin din ce în ce mai mari. Doar că la început, dacă priveşti către ele e greu să spui că sunt nişte sfere şi atunci tot revii şi desenezi mereu alete şi alte fire care se aşează unele peste altele şi într-un final, poţi intui că e vorba de nişte sfere, dar numai pentru o clipă pentru că sfera aceea e acoperită deurmătoarea şi de următoarea şi tot aşa la infinit. E, aşadar, mereu loc de a mai umple câteva unghere neştiute cu experienţă, fire de îngroşat sau drumuri noi de explorat.


468 ad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *